Cornulete cu gem de prune si nuci (de post)



Reteta de la Bubulina Gospodina 

Ingrediente:
  • 220 ml ulei de cocos
  • 350 gr faina
  • 2 lingurite praf de copt
  • 3 linguri zeama de lamaie
  • jumatate borcan gem de prune
  • 80 ml apa
  • o mana miez de nuca
  • zahar pudra
Azi am facut un experiment. Am zis ca daca uleiul de cocos seamana cu untura, trebuie sa iasa ceva bun. Si asa a fost!!! Intai de toate, daca gasiti ulei de cocos la borcan, e mai bine ca din sticla e cam greu de scos. Eu l-am topit la bain marie, apoi l-am pus intr-un bol, l-am lasat sa se intareasca si abia apoi am putut sa lucrez cu el.  Si inca o chestie, uleiul de cocos nu are gust sau miros, deci nu influenteaza in niciun fel gustul aluatului. So, am preincalzit cuptorul la 180 de grade si apoi, in bolul de la robot am pus uleiul de cocos, apa, praful de copt stins in zeama de lamaie si faina.
Am amestecat cateva minute si apoi am luat coca, am pus-o intr-o punga si am lasat-o la frigider vreo 15 minute.
Intre timp am pisat miezul de nuca si l-am amestecat cu gemul de prune.
Am presarat putina faina pe suprafata de lucru si am intins jumatate din coca in forma de dreptunghi. Am pus gem de la un capat la altul, am rulat si apoi am taiat. Din dreptunghiul pe care il vedeti in poza, am facut 2 rulouri. PS: e mult mai usor sa rulati cu ajutorul unui cutit cu lama lunga, decat sa rulati cu mana.
In tava in care am pus hartie de copt, am aranjat cornuletele si le-am bagat la cuptor, la 180 de grade pentru aproximativ 35 de minute. Din ingredientele date, mi-a iesit o tava de cornulete. Cand le-am scos, le-am lasat 5 minute sa se raceasca si apoi le-am dat prin zahar pudra.
Am vrut sa rup unul, sa va arat cum e inauntru dar sunt atat de fragede incat mi s-a sfaramat in mana.

Yummy si sunt si de post!

Mai multe retete delicioase de la Bubulina Gospodina gasiti pe blogul ei www.bubulinagospodina.com

3 comentarii:

  1. Arata mai mult decat bine reteta asta, motiv pentru care cred ca poate fi gustarea delicioasa ideala pentru fiecare dimineata atunci cand suntem grabiti.
    Insa ma gandesc ca zaharul nu face bine dimineata, ma insel oare?

    RăspundeţiȘtergere
  2. ba face f. bine, ai nevoie de glucide ptr. energie de dimineata , si poti sa nu le dai prin zahar daca vrei !

    RăspundeţiȘtergere
  3. Si cu grasimile saturate ce facem?! Peste 90% grasimi saturate in uleiul de cocos...

    RăspundeţiȘtergere